marți, 12 ianuarie 2016

Interviu cu un artist handmade - Căsuța Creativă

Raluca reprezintă Căsuța Creativă, proiectul ei de suflet care ne arată și nouă ce lucruri frumoase pot ieși din mâinile unui artist handmade: "altfel de creații" așa cum le-a numit chiar ea.

Originalitatea ei aduce un plus în zona handmade, ne inspiră și ne încântă. Haideți să-i vizităm pagina de facebook și să aflam mai multe despre activitatea ei: 
https://www.facebook.com/casuta.creativa/?fref=ts


1.    Raluca, prezintă-ne puțin activitatea ta. După cum găsim scris și la tine pe facebook, faci altfel de creații. Despre ce este vorba?


Da, așa îmi place să cred. După botezul băiețelului meu am avut un moment de inspirație și am decis că este cazul să îmi pun creierul la contribuție. Să fac și altceva decât „mămicit”. Mi-a plăcut dintotdeauna să ofer cadouri handmade. Văzând pe un site din afară o imagine cu un nume colorat lipit pe un perete mi-am zis: pot să fac și eu! Și uite așa am început, personalizând numele copiilor și nepoțeilor mei.
Pinterest-ul mi-a arătat că literele pentru copii nu sunt singurele lucruri pe care le pot crea după cum puteți vedea și pe pagina mea de facebook  CASUTA CREATIVA.

2.      De ce ai ales să lucrezi cu polistiren extrudat și nu cu altfel de materiale?
 
Am ales polistirenul pentru că este un material care se pretează oricărui mediu, este  foarte ușor și poate fi lipit cu ajutorul siliconului sau a benzilor dublu-adezive pe orice suprafață.

3.      În afară de litere, ce mai poți realiza din acest material?
 
Odată ce îți pui imaginația la lucru ideile încep să vină foarte repede. Eu, pe lângă litere, am creat până acum decorațiuni de Crăciun, diagrame de creștere personalizate, medalii de naștere, semne direcționale pentru diverse evenimente, photo-props, mărturii, decoruri candy-bar, ceasuri și logo-uri. Însă țin să menționez că sunt o grămadă de alte lucruri care se pot face.

4.      Cât durează realizarea unei litere și ce alte materiale folosești?
 
Aceasta este o întrebare destul de dificilă. Cu timpul eu nu stau prea grozav. Cu 2 copii mici este destul de dificil să îți găsești “ferestre” în care să poți lucra. Chiar și așa, de la design până la produsul finit îmi ia cel puțin 6 ore pe literă (timpul variază bineînțeles și în funcție de complexitate). În afară de polistiren, folosesc auxiliarele necesare pentru a putea picta și vopsea acrilică. Pe partea de design mă ajut de laptop, imprimantă, programe de design și bineînteles de aparatul de tăiat polistirenul.

5.      Ceea ce realizezi tu se potrivește perfect pentru camera copilului, botez, cadouri și altele. Te-ai gândit să extinzi acest concept?

Ooo, gânduri și idei sunt multe, timp să fie. Momentan am putut să mă “distrez” cu polistirenul pentru că sunt în concediul de creștere a copilului și orele pe care le pierd noaptea mai pot uneori să le recuperez ziua, însă din septembrie mă voi întoarce la serviciu. Voi vedea atunci în ce direcție mă voi îndrepta și dacă voi putea continua să mă joc cu polistirenul.

6.      Care sunt preţurile pe piaţa românească pentru asemenea produse? Crezi că este o activitate care îţi poate aduce profit?

Din cercetările mele am constatat că nu suntem mulți cei ce personalizăm litere din polistiren. Prețurile sunt puse în funcție de dimensiuni și complexitate. De exemplu, pentru o literă de 10 cm vopsită  la culoare prețul este cuprins între 5-10 lei, iar pentru una pictată, 10-15 lei. Referitor la profit, dacă nu pui la socoteală timpul investit este ceva profit însă pentru a trăi din așa ceva este cam greu.

7.      Prin ce metodă îți promovezi produsele?
Facebookul este cel mai bun pentru că această platformă pe lângă expunere îți dă posibilitatea să primești feedback de la foarte multă lume (acest lucru este foarte important pentru un “meșter”).

8.      De ce crezi că ar trebui să țină cont cei care îți împărtășesc pasiunea?
După cum spune zicala mea preferată: “Fă ceea ce-ţi place cu adevărat şi nu vei mai munci nicio zi din viaţa ta!”. 


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu